I. Introducere
Baroc (în italiană şi portugheză Barocco, în franceză şi engleză Baroque) desemnează simultan o perioadă în istoria europeană dar şi un curent artistic care a fost generat în Roma, Italia, în jurul anilor 1600, migrând şi fiind relativ rapid asimilat în celelalte ţări şi culturi europene, de unde a migrat apoi şi în cele două Americi dar şi în alte părţi ale lumii. Stilul baroc se regăseşte clar reprezentat în arhitectură, dans, filozofie, mobilier, muzică, literatură, pictură, sculptură şi teatru.
Barocul, ca modalitate artistică, a excelat în arhitectură între 1600 şi 1780 în întreaga Europă, având o revitalizare ulterioară în decursul secolului al 19-lea care s-a extins uneori (spre exemplu, în România, a reînflorit până în ani premergători Primului război mondial) până în deceniile 1901 - 1910 şi 1911 - 1920; de asemenea a fost "exportat" în cele două Americi, dar şi pe alte continente; în mobilier se regăseşte în special în Franţa, în perioada Regelui Soare (Ludovic al XIV-lea); în pictură a fost adoptat de către toate marile şcoli de pictură europene; în sculptură a fost prezent în special în Italia, Germania, Austria, Anglia şi Cehia de azi, dar şi în alte culturi; în muzică s-au creat compoziţii de către toate marile şcoli muzicale ale Europei, italiană, austriacă şi germană, inventându-se chiar un nou gen muzical, opera.
II.Michelangelo Merisi da Caravaggio-(n. 29 septembrie 1571 - d. 18 iulie 1610, Porto Ercole), numit după oraşul său natal Caravaggio, lângă Milano, a fost un pictor italian considerat precursor al stilului baroc, indiscutabil unul dintre cei mai mari novatori din istoria picturii. Caravaggio respinge ierarhia genurilor şi canonul frumuseţii în pictură, conceput de umaniştii care au idealizat corpul omenesc. Pentru sublinierea realismului brutal al tablourilor sale, artistul foloseşte un dramatic contrast de clarobscur. Scenele biblice le înfăţişează ca imagini de viaţă cotidiană. dând astfel tablourilor religioase o dimensiune umană deosebită. Biografii s-au apucat curând după moartea artistului, încă din secolul al XVII-lea, să scrie cărţi despre viaţa lui Caravaggio. Realitatea se amestecă în aceste scrieri cu fantezia, dar ele povestesc întotdeauna despre aventuri, scandaluri şi despre destinul schimbător al artistului.
III. Giovanni Lorenzo Bernini -a fost printre cei mai mari artişti ai barocului, cunoscut mai ales ca sculptor, deşi a avut lucrări semnificative şi în domeniul architecturii, picturii şi poeziei. S-a născut în anul 1598 la Napoli, fiul sculptorului toscan Pietro Bernini. În 1605 familia lui s-a mutat la Roma. În copilărie, Gian Lorenzo a lucrat ca asistent al mai puţin talentatului său tată. A fost considerat unul dintre cei mai importanţi artişti ai barocului. Mare architect şi sculptor, activitatea lui Bernini este legată de acţiunea papilor din secolul al XVII–lea.
Capodopera sa este Piaţa Sfântului Petru din Roma, delimitată de o colonadă gigantică formată din 284 de coloane, desfăşurate pe patru rânduri, cu 140 de statui. Soluţia găsită de Bernini uimeşte şi astăzi: cele două braţe ale colonadei strâng la pieptul Bisericii catolice, reprezentată de catedrală, credincioşii aflaţi în piaţă. Ca sculptor, Bernini poate fi încadrat barocului prin compoziţiile sale ce redau mişcarea şi prin preferinţa pentru policromie. Astfel, monumentul funerar al papei Alexandru al VII-lea combină marmura roşie, verde şi albă, în care Bernini a sculptat figure reale şi alegorice, cu bronzul aurit. Personajele sunt dispuse scenografic şi întreaga compoziţie sugerează mişcarea.
Gian Lorenzo Bernini a construit două clopotniţe, care au trecut în istorie drept "Urechile de măgar ale lui Bernini". La terminarea reparaţiilor, acelaşi papă a ordonat să fie demontat plafonul din bronz din pridvorul Pantheonului, care de atunci oferă privirii scheletul şi grinzile acoperişului. Bronzul, inclusiv cuiele, au fost reutilizate la turnarea coloanelor baldachinului din altarul Domului San Pietro din Vatican şi a tunurilor noi pentru artilerie de pe zidurile Castelului Sant'Angelo. La 7 iulie 1894, în prezenţa unei delegaţii a guvernului, comisia arheologică italiană doboară "Urechile lui Bernini", Pantheonul revenind la splendoarea sa anterioară, pe care o putem admira astăzi.
Nu trebuie uitate nici intervenţiile sale din Piazza Barberini în Roma, unde a pus să fie construite două fântâni (a Tritonului şi a Albinelor) şi Palatul Barberini.
Bernini a murit la 28 noiembrie 1680 şi a fost îngropat în Biserica Santa Maria Maggiore din Roma, după ce a servit 8 Papi. A fost unul dintre cei mai de seamă artişti ai epocii.
IV.Andrea Pozzo (versiune latinizate: Puteus Andreas; 30 noiembrie 1642, Trento, Italia - 31 august 1709, Viena, Austria) a fost un iezuit italian Frate, baroc, pictor şi arhitect, decorator, scenograf, şi teoretician al artei. El a fost cel mai bine cunoscut pentru frescele sale grandioase folosind tehnica illusionistic quadratura numit, în care arhitectura şi fantezie sunt amestecate. Capodopera lui este plafonul naosul Bisericii Sant'Ignazio din Roma. Prin tehnicile sale, el a devenit una dintre figurile cele mai remarcabile din perioada barocă.
V.Georges de La Tour (13 martie 1593, Vic-sur-Seille, Moselle - 30 ianuarie 1652, la Lunéville) a fost un pictor, care a petrecut cea mai mare a vieţii sale de lucru în Ducatul de Lorena, care a devenit parte a Franţei an înainte de moartea sa. A pictat mai ales scene religioase luminat de lumina lumânărilor, şi după secole de obscuritate postumă a devenit una dintre cele mai considerat extrem de artişti francezi din secolul 17 în secolul 20.
VI.Poussin s-a născut într-o familie modestă, a unui fost soldat din armata regală franceză. A învăţat pictura între anii 1612 - 1621 în Rouen şi Paris. Primele impulsuri în domeniul picturii le are deja în şcoala din Fontainebleau. Prima lucrare a lui mai importantă este realizată în palatul „Palais du Luxembourg” din Paris, unde a pictat împreună cu „Philippe de Champaigne ”. In Paris Nicolas Poussin va cunoaşte pe poetul Marino, care-l va iniţia în mitologia greacă şi romană, el va ilustra mai târziu prin schiţe epopea lui Marino despre Venus şi Adonis.
Ajunge în Roma în anul 1624, unde Marină îl va recomanda cardinalului „Giulio Sacchetti” şi lui „Francesco Barberini” nepotul papei Urban VIII. In Roma va cunoaşte pe pictorii Jacques Stella, Joachim Sandrart şi Claude Lorrain. In anul 1630 se va căsători cu Anne Marie Dughet, fica unui bucătar francez din Roma.
Poussin are greutăţi de a găsi în Roma de lucru, papa însărcinează numai pictorii consacraţi italieni Guido Reni, Pietro da Cortona sau Carracci. In 1627 el va fi recomandat de pictorul Gian Lorenzo Bernini şi prin intermediul cardinalului Barberini, va fi însărcinat să picteze „Moartea lui Germanicus” sau o pictură de altar „Martiriul Sfântului Erasmus”. Pictura va fi apreciată dar Poussin nu va mai primi de lucru. In 1631 este luat în universitatea de artă „Accademia di San Luca”. Aici se va preocupa mai mult de picturi cu teme religioase sau mitologice în format mai mic. Prin intermediul prietenului şi mentorului său Pozzo reuşeşte să-şi vândă picturile. Astfel el va picta portrete a lui Leonardo da Vinci care vor fi tipografiate în tratatul „Trattato della Pittura” unde sunt descrise diferite tehnici utilizate în pictură.
Se va reîntoarce în 1641 la cererea regelui Ludovic al XIII-lea al Franţei şi presiunea cardinalului Richelieu la Paris. Regele îl va numi director al construcţiilor regale şi-l însărcinează să picteze „Grande Salle” (Sala mare) din Louvre. Intre Poussin şi pictorii francezi consacraţi apar tensiuni cauzate de succesul său. In 1642 părăseşte Parisul întorcându-se definitiv la Roma, în 1643 moare Richelieu, astfel că Poussin poate să lucreze liniştit mai departe în Roma. Aici va picta în continuare diferite teme religioase sau mitologice în formate mici, având ca şi cumpărători un cerc restrâns de iubitori de artă ca Antonio Rospigliosi, Gian Maria Roscioli cancelarul papei Clemens VII, Duc de Créqui şi Henri Valencay consuli francezi în Vatican, ca şi mai târziu bancherul francez Jean Pointel care a cumpărat peste 20 de picturi ale lui. Printre operele lui mai importante se numără:
Cele şapte sacramente
Cele patru anotimpuri
Et in Arcadia ego
Ca o recunoaştere târzie a meritelor sale în 1665 Ludovic al XIV-lea al Franţei îl numeşte primul pictor al Franţei. Poussin moare la 19. noiembrie 1665 fiind înmormântat la biserica San Lorenzo din Lucina. Mormântul lui cu bustul pictorului a fost construit după planurile aritectului francez Léon Vaudoyer (1803-1872).
VII.Claude Lorrain-Claude Lorrain, pe numele adevărat Claude Gellée (c. 1600 – 21 sau 23 noiembrie 1682), a fost artist baroc.S-a născut în satul Chamagne din Lorena, în anul 1600. A fost cel de-al treilea copil al unei familii de țărani cu cinci copii. Claude are 12 ani când rămâne orfan de ambii părinți. Inițial este luat în custodie de fratele lui mai mare, Jean, care îl duce la Freiburg im Breisgau, în Schwarzwald, unde Jean conducea un atelier care producea mozaicuri în lemn. Aici, Claude învață să deseneze primele frunze și arabescuri.După un an pleacă împreună cu un grup de compatrioți în Italia. La Roma se angajeză servitor la atelierul peisagistului italian Agostino Tassi. Avansează de la servitor la ucenic și apoi la asistent. În anul 1618 pleacă la Neapole, unde vreme de doi ani își desăvârșește tehnica la atelierul lui Goffredo Waels. În 1625 se întoarce la Lorena și se stabilește la Nancy. Lucrează ca asistent al pictorului de curte Claude Deruet.
În anul 1627 se hotărăște să mai facă o călătorie în Italia. Merge prin Lyon la Marsilia și în cele din urmă la Roma. Închiriază o locuință lângă Via Margutta, în cartierul unde locuiau mulți artiști străini. În anul 1633, devine membru al Academiei Sfântului Luca. De acum înainte va fi numit Lorrain. În scurtă vreme își face o clientelă vastă atât la Roma cât și în afara granițelor. Lucrează pentru regele Spaniei, Filip al IV-lea, care îi comandă în 1635 o serie de peisaje pentru noul său palat Buen Retiro din Madrid.
Comanda de patru tablouri pe care i-a făcut-o Papa Urban al VIII-lea marchează începutul gloriei pictorului. În sccurtă vreme este copleșit de comenzi. Este tipul omului de casă și nu iese des în societate. Locuiește cu fiica sa nelegitimă, Agnes, și cu doi nepoți. În anul 1663 are primul atac grav de podragă și își scrie testamentul. Va mai trăi aproape douăzeci de ani; moartea îl surprinde lucrând: nu reușește să termine Peisaj cu Ascanius omorând cerbul Silviei. Claude Lorrain moare la 23 noiembrie 1682, la vârsta de 82 de ani. Este înmormântat la Catedrala Trinita dei Monti din Roma.
VIII.Peter Paul Rubens-(n. 28 iunie 1577, Siegen/Westfalia - d. 30 mai 1640, Antwerpen), cel mai renumit pictor flamand. Viaţa lui Rubens pare să fi fost guvernată de o inepuizabilă energie. În decurs de patruzeci de ani, artistul pictează ca. 1400 tablouri şi execută sute de desene. Este primit cu căldură atât în cercurile celor mai de seamă artişti din Europa, cât şi la curţile princiare.Peter Paul Rubens a fost numit astfel deoarece s-a nascut in ajunul sarbatorii Sf. Petru si Pavel. Este cunoscut ca unul dintre cei mai mari pictori flamanzi desi s-a nascut in Germania si si-a perfectionat talentul artistic in Italia. De fapt el a vazut prima data Flandra la varsta de 10 ani. S-a născut la Siegen, în Westfalia, fiu al lui Jan Rubens. Cu câţiva ani mai înainte, tatăl artistului - asesor la tribunalul din Antwerpen - se refugiase cu familia la Köln, pentru a scăpa de persecuţiile guvernatorului spaniol al Olandei, Ducele de Alba. În 1577 se naşte Peter Paul, a cărui copilărie va fi umbrită de moartea tatălui său în 1587. Doi ani mai târziu, mama artistului se întoarce cu copiii la Antwerpen.
***Răpirea fiicelor lui Leucip (1618)
În această compoziţie plină de dinamism, tensiunea specifică tabloului degajă multă energie şi pare să se propage în afara ramelor geometrice, amplificată de trăsăturile tuşelor vibrate şi de culorile vii. Întreg ansamblul se înţelege în legătură cu tematica extrasă din mitologia greacă, în care se povesteşte cum gemenii Castor şi Polux - născuţi din legătura lui Zeus cu Leda - au răpit două din fiicele lui Leucip, cu intenţia de a le lua în căsătorie. Nu trebuie uitat că Rubens era un pictor erudit. Într-o zi el a afirmat despre tablourile sale: „Pentru a le înţelege cu adevărat, sunt necesare explicaţiile autorului”. Rubens are 40 de ani atunci cand realizează pictura. Rubens exaltă culorile folosindu-se de raporturile dintre complementare: roşu carmin şi vermillonul mantiilor răspund culorii verzi a peisajului, galbenul aurit al drapajului aruncat in prim plan dă replica culorii albastre a cerului.
IX.Sir Anthony van Dyck (ortografii multe varianta; [2] 3.22.1599-12.9.1641) a fost un artist flamand baroc, care a devenit pictor de curte de lider în Anglia. El este cel mai faimos pentru portretele sale a regelui Carol I al Angliei şi Scoţiei şi a familiei sale şi a instanţei, pictat cu o eleganta relaxat, care a fost să fie influenţă dominantă asupra engleză portret-pictura pentru următorii 150 de ani. A pictat de asemenea, subiectele biblice si mitologice, afisate facilitatea de scadente prezentate ca un desenator, şi a fost un inovator important în acuarelă şi gravură.
Frans Hals (n. 1582, Antwerpen - d. 29 august 1666, Haarlem) a fost un pictor olandez din secolul al XVII-lea, care a excelat în arta portretistică, expresie a unei filosofii aparte în pictură, care pune accent pe vivacitate, suflu amplu şi coloritul vieţii.
Cavalerul care râde, 1624. Unul din cele mai celebre tablouri ale lui Frans HalsHals a sosit la Haarlem, oraş situat în nordul Olandei, pe când era copil şi a locuit în acest oraş până la moarte. În epoca respectivă, Olanda cunoaşte o perioadă de maximă înflorire, iar Haarlem-ul devine un centru cultural de primă mărime. Hals a fost ucenicul lui Karel van Mander, dar a renunţat rapid la stilul manierist al maestrului său în favoarea naturalismului, sub influenţa caravaggiştilor olandezi.
x.Frans Hals (n. 1582, Antwerpen - d. 29 august 1666, Haarlem) a fost un pictor olandez din secolul al XVII-lea, care a excelat în arta portretistică, expresie a unei filosofii aparte în pictură, care pune accent pe vivacitate, suflu amplu şi coloritul vieţii.
Hals a sosit la Haarlem, oraş situat în nordul Olandei, pe când era copil şi a locuit în acest oraş până la moarte. În epoca respectivă, Olanda cunoaşte o perioadă de maximă înflorire, iar Haarlem-ul devine un centru cultural de primă mărime. Hals a fost ucenicul lui Karel van Mander, dar a renunţat rapid la stilul manierist al maestrului său în favoarea naturalismului, sub influenţa caravaggiştilor olandezi.
XI.Rembrandt Harmenszoon van Rijn (n. 15 iulie 1606, Leiden - d. 4 octombrie 1669, Amsterdam), pictor olandez din secolul al XVII-lea, considerat unul din cei mai mari pictori din istoria artei, celebru şi pentru desenele şi gravurile sale. A trăit în epoca ce s-a numit vârsta de aur olandeză, timp în care cultura, ştiinţa, comerţul şi influenţa politică a Olandei au atins apogeul. Rembrandt este autorul a 600 picturi, 300 gravuri şi peste 2000 desene. Maestru al tehnicei de clar-obscur, Rembrandt a fost "singurul pictor care şi-a putut permite să amestece noroiul cu strălucirea ochilor, focul cu cenuşa, sau să facă culorile să strălucească proaspăt, ca o floare, pe giulgiul mortuar roz sau bleu deschis" (Élie Faure).
***Rondul de noapte
Tabloul Rondul de noapte 1642, considerat astăzi o capodoperă, a constituit la vremea sa un scandal. Comandantul Frans Banning Cock ar fi dorit să iasă mai mult în evidenţă în acest uriaş tablou. Ori, Rembrandt s-a concentrat mai mult asupra acţiunii înseşi, decât asupra înfăţişării figurilor; pentru el tema este defilarea, mişcarea, acţiunea neobişnuită, şi nu tabloul colectiv tradiţional al unui grup. Puternicele contraste de lumină şi culoare, jocul fin al mişcării trupurilor, umbrelor şi rechizitelor înviorează excepţional scena, leagă figurile între ele, alcătuind parcă din acestea o compoziţie de lumini. "Vrăjitor, Rembrandt e capabil să facă din noapte zi." (Eugène Fromentin). Prin analiza cu raze Roentgen realizată în 1975 s-a dovedit că lacul, menit să protejeze opera ce înfăţişează o acţiune care se desfăşoară la lumina unei după-amiezi târzii, se închide cu trecerea timpului, producând iluzia unei scene nocturne.
-
